Pe podul îngust, pietonii merg în șir. Ai vrea să te oprești și să privești apa, dar în spate vin alți oameni. Locul oferă o priveliște și, în același timp, nu oferă loc pentru ea. Frumusețea și folosirea practică intră pentru o clipă în conflict.
Nu orice posibilitate vizibilă este și disponibilă în orice moment. Poți vedea apa fără să poți rămâne acolo cât ai dori. Această limită nu este o nedreptate personală; vine din faptul că un drum trebuie să rămână drum pentru mai multe persoane aflate în mișcare.
Ai putea grăbi pasul iritat sau te-ai putea opri ca și cum dorința ta ar suspenda nevoile din spate. Există și răbdarea de a căuta un loc mai larg. Renunți la un punct exact al priveliștii pentru a păstra posibilitatea unei opriri care nu îi ține captivi pe ceilalți.
La capătul podului găsești o balustradă retrasă. Apa se vede altfel de acolo, poate mai puțin spectaculos. Dar poți sta. Uneori libertatea capătă o formă mai bună când încetează să ceară exact locul care i-a plăcut prima dată și găsește unul în care poate dura fără să împiedice.
Leave a Reply