Cartea împrumutată are cotorul îndoit și câteva ștampile vechi. Înainte să ajungă pe masa ta, a stat în alte camere și a fost deschisă de oameni pe care nu îi vei întâlni. Nu știi ce au găsit în ea. Știi doar că au adus-o înapoi.
Acest gest modest a lăsat lectura posibilă. O bibliotecă depinde de rafturi și bugete, dar și de nenumărate renunțări la posesie: cartea dorită este păstrată o vreme, apoi restituită. Fiecare cititor acceptă că interesul său nu încheie viața obiectului pe care îl folosește.
Recunoștința față de un bun comun nu seamănă cu mulțumirea adresată unui proprietar generos. Cartea nu ne este împrumutată prin bunăvoința personală a cuiva care poate cere supunere. Ea aparține unei înțelegeri publice, iar această înțelegere merită întreținută tocmai pentru că nu selectează după simpatie.
O învelitoare nouă, o pagină îndreptată, respectarea termenului sunt răspunsuri fără discurs. Când o pui înapoi pe tejghea, nu restitui numai hârtie. Lași următorului cititor aceeași libertate pe care ai primit-o: să intre într-o carte fără să fie nevoit să o cumpere.
Leave a Reply