Spui că un coleg întârzie întotdeauna, iar el îți amintește dimineața în care te-a așteptat. Ai zeci de întârzieri în minte și consideri răspunsul o eschivă. Totuși, cuvântul folosit de tine îi oferise tocmai această ieșire îngustă și exactă.
O afirmație fără excepții cere mai mult decât una despre un obicei. Un singur caz potrivnic poate răsturna prima formulare fără să anuleze problema practică din spatele ei. Dacă nu deosebim cele două lucruri, conversația se blochează între exagerarea ta și apărarea lui, deși întârzierile rămân de discutat.
Corectarea cuvântului „întotdeauna” nu te obligă să renunți la nemulțumire. Poți spune că întârzie des și poți indica întâlnirile afectate. La rândul său, colegul nu poate folosi o excepție adevărată drept dovadă că nu există un tipar. Precizia cere câte o renunțare de la amândoi.
Când îți restrângi afirmația, nu îi faci neapărat o favoare adversarului. Îți faci argumentul mai potrivit pentru problema reală. Uneori avem nevoie să pierdem un cuvânt mare ca să putem discuta, în sfârșit, despre lucrurile mici și repetate care ne-au făcut să îl rostim.
Leave a Reply