Mulțumim la timp pentru darurile mari. Dar atâtea lucruri s-au terminat înainte să le spunem „mulțumesc” — oameni, dimineți, o vârstă, un drum.
Recunoștința târzie nu e mai puțin adevărată. Doar că își dă seama prea încet: am avut, și n-am știut. Acum știu, dar nu mai am cui să mulțumesc cu voce tare.
Poate tocmai de aceea e prețioasă: ne învață să mulțumim mai devreme, pentru ce încă e aici. Recunoștința nu privește doar în urmă — hrănește prezentul.
Nu aștepta să pierzi ca să mulțumești. Spune acum, cât mai e cald. Căci mulțumirea spusă la timp e singura care nu rămâne doar a ta.
Lasă un răspuns