După ce citești un articol, începi să folosești un cuvânt nou pentru fiecare neliniște. El pare să explice multe și te bucuri că ai, în sfârșit, o denumire. Prietenii îl aud tot mai des, dar descrierile concrete ale zilelor tale devin tot mai rare.
Un vocabular nou poate fi de mare folos. Ne permite să recunoaștem diferențe pentru care înainte aveam numai „bine” și „rău”. Totuși, cuvântul învățat poate deveni și un substitut al observației. În loc să spunem ce s-a întâmplat, îl așezăm peste întâmplare și presupunem că am explicat-o.
Merită să verificăm din când în când dacă numele încă se potrivește. Cum ar suna povestea fără el? Ce ai observat, ce ai vrut, ce ai făcut după? Dacă nu mai putem răspunde, poate că expresia nu ne apropie de experiență, ci doar ne oferă sentimentul comod că am înțeles-o.
Limbajul despre noi rămâne mai viu când poate coborî la o scenă: mesajul citit de trei ori, masa la care n-am vorbit, ușurarea de după plecare. Termenul general poate rămâne, dar nu conduce singur. El este un instrument pentru descriere, nu o identitate pe care trebuie să o confirmăm la fiecare nouă întâmplare.
Leave a Reply