„Cum a fost ziua?” „Bine.” Schimbul se repetă seara, lângă frigider, până când amândoi cred că nu prea mai aveți ce să vă povestiți. Întrebarea este sinceră, dar atât de largă încât răspunsul cel mai ușor nu are unde să se agațe de ceva concret.
O zi conține prea multe lucruri pentru a intra imediat într-un rezumat. Cel întrebat poate fi încă prins în ritmul ei sau poate să nu știe ce ar interesa. Atunci „bine” nu ascunde neapărat o ușă închisă. Uneori este doar răspunsul disponibil la o întrebare prea netedă.
Poți reveni la ceva despre care ați vorbit dimineață: întâlnirea dificilă, drumul nou, omul pe care urma să îl vadă. Detaliul arată că interesul are memorie. Nu trebuie să interoghezi fiecare oră și nici să transformi cina într-un raport. Ajunge să oferi poveștii un început posibil.
Poate că răspunsul rămâne scurt, iar asta trebuie respectat. Dar alteori, pornind de la un nume, ziua se desface singură. Apropierea se întreține și prin astfel de întrebări modeste, care nu cer omului să își împacheteze întreaga viață într-un cuvânt, ci îi amintesc că cineva știe deja unde l-a lăsat dimineața.
Leave a Reply