Cineva intră pe ușă agitat, după o greșeală costisitoare, și primește imediat: „De ce ai făcut asta?”. Întrebarea poate fi necesară. Dar în acel moment sună ca o cerere de explicație completă adresată unui om care abia reușește să pună întâmplările în ordine.
Sensul unei întrebări depinde și de clipa în care vine. Aceleași cuvinte pot ajuta mai târziu și pot apăsa acum. Dacă există ceva urgent de reparat, cercetarea motivelor poate chiar să încurce. Omul își consumă puterea apărând trecutul, în loc să participe la ce mai poate fi făcut în prezent.
Amânarea întrebării nu șterge responsabilitatea. Poți spune că veți reveni la ce s-a întâmplat, apoi poți întreba de ce are nevoie situația chiar acum. Diferența este între a suspenda judecata și a renunța definitiv la ea. Uneori înțelegerea devine posibilă numai după ce dispare graba de a obține o mărturisire.
Mai târziu, acel „de ce” poate primi un răspuns mai bun decât „nu știu” sau „lasă-mă”. Nu fiindcă omul a inventat o justificare convenabilă, ci fiindcă a avut timp să observe alegerea făcută. O întrebare ținută câteva ore în așteptare poate fi mai serioasă decât una rostită imediat, numai pentru a marca dezaprobarea.
Leave a Reply