La sfârșitul unei mese, cineva întreabă: „Mai stai?”. Poate fi o informație despre program sau o invitație pe care vorbitorul nu îndrăznește să o formuleze direct. Dacă răspunzi numai la suprafață, spuneți „noapte bună” și rămâneți amândoi cu impresia vagă că s-a pierdut ceva.
Limbajul apropierii folosește multe asemenea ocolișuri. Ne ferim cererile de un refuz limpede, ascunzându-le în întrebări neutre. „Ți-e foame?” poate însemna „aș vrea să mâncăm împreună”. Ocolul are delicatețea lui, dar cere celuilalt o muncă de interpretare pe care nu o va face întotdeauna corect.
Nu trebuie să eliminăm toate sugestiile din vorbire. O conversație fără subînțeles ar pierde mult din jocul ei. Dar când dorința contează, putem adăuga partea care ne expune: „Mi-ar plăcea să mai stai”. Astfel, omul nu trebuie să ghicească dacă rămânerea lui este dorită sau doar tolerată din politețe.
Poate că tot va pleca. De data aceasta însă plecarea nu va fi construită din două discreții care s-au înțeles greșit. Uneori apropierea are nevoie de un mic risc gramatical: să mutăm fraza de la ce presupunem despre planurile celuilalt la ceea ce ne dorim noi, lăsându-i libertatea de a răspunde fără vinovăție.
Leave a Reply