Doi oameni ajung să fie de acord asupra faptelor unei situații și continuă să se certe. Unul pune înainte siguranța, celălalt libertatea de alegere. Fiecare repetă aceleași informații, sperând că o rostire mai apăsată va produce, în sfârșit, aceeași hotărâre în mintea celuilalt.
Unele dezacorduri persistă fiindcă faptele nu stabilesc singure cum trebuie cântărite lucrurile care contează. Aceasta nu face informația inutilă. O imagine falsă poate deforma orice alegere. Dar o imagine comună nu elimină automat diferența dintre priorități, mai ales când nu le putem satisface pe toate în aceeași măsură.
Discuția ar putea avansa dacă fiecare ar numi costul pe care este dispus să îl accepte și costul pe care îl consideră prea mare. Atunci opoziția nu mai apare ca simplă prostie sau rea-credință. Devine o diferență care poate fi examinată, negociată uneori, alteori doar recunoscută fără mască.
Nu toate certurile se încheie printr-o informație suplimentară. Poate că, după ce ați verificat împreună faptele, va trebui să discutați deschis despre valori. Cunoașterea și-a făcut partea ei de muncă; a-i cere să voteze în locul vostru înseamnă să îi atribuiți o putere pe care nu a promis-o.
Leave a Reply