Un coleg face o observație neatentă și îi pui o etichetă pe care o vei folosi multă vreme. Mai târziu, orice gest al lui pare să confirme portretul. Când face ceva diferit, îl numești excepție, politețe interesată sau o întâmplare fără mare importanță.
Judecățile despre oameni ne ajută să ne orientăm și să ne protejăm. Nu putem trata fiecare întâlnire ca și cum nu am avea niciun trecut. Totuși, un portret devine nedrept atunci când este construit astfel încât nicio experiență nouă să nu îl poată modifica. Atunci nu mai recunoaștem un om; administrăm o etichetă.
Revizuirea nu înseamnă să uiți fapte grave sau să oferi încredere fără motive. Înseamnă să păstrezi diferența dintre ceea ce cineva a făcut și ceea ce pretinzi că va face în orice împrejurare. Poți menține o limită și poți admite, în același timp, o informație care nu se potrivește portretului tău.
Poate colegul nu se schimbă atât cât ai spera. Poate nici prima impresie nu era completă. Când lași loc acestei cercetări, nu îi promiți apropiere; îi refuzi doar condamnarea de a exista, pentru tine, exclusiv în clipa în care l-ai înțeles cel mai puțin.
Leave a Reply