În sertar stă un formular completat, dar nesemnat. Îl scoți uneori, mai citești o dată condițiile, apoi îl pui la loc. Spui că încă te gândești. Între timp, termenul se apropie și hotărârea pare să se pregătească singură, prin simpla trecere a zilelor.
A nu decide poate fi o pauză necesară, mai ales când urmările sunt serioase. Dar pauza are alt înțeles dacă îți permite să pretinzi că rezultatul nu îți aparține. Când termenul expiră, vei putea spune că nu s-a mai putut, ascunzând partea pe care ai avut-o în această imposibilitate.
Libertatea nu se exprimă doar prin semnături. Se exprimă și prin felul în care lași ocaziile să treacă. Nu toate omisiunile sunt alegeri pe deplin libere; lipsa banilor sau presiunea altora pot restrânge sever decizia. Tocmai de aceea merită despărțite limitele reale de amânarea convenabilă.
Poate vei rupe formularul. Poate îl vei semna. Important este să poți numi cinstit motivul pentru care a rămas în sertar. O renunțare asumată poate fi dureroasă, dar lasă mai puțină ceață decât o viață în care fiecare decizie este atribuită, după aceea, calendarului.
Leave a Reply