Seara târziu, într-un bloc aproape întunecat, mai arde o singură lumină. De pe trotuar poți inventa repede o poveste: cineva lucrează, așteaptă, nu poate dormi. Perdeaua nu îți confirmă nimic. Fereastra arată că o încăpere este luminată și ascunde aproape tot ce ai vrea să deduci.
Orașul ne apropie de vieți pe care nu le cunoaștem. Această vecinătate poate hrăni imaginația, dar imaginația nu este un drept de proprietate asupra celorlalți. O poveste plauzibilă rămâne povestea celui care privește, nu adevărul omului aflat dincolo de geam în noaptea aceea.
Există totuși ceva ce poți primi fără să pătrunzi: sentimentul că ziua nu se încheie pentru toți în același moment. Altcineva continuă o activitate în timp ce tu te întorci acasă. Lumea este locuită în ritmuri care nu se aliniază după oboseala sau programul tău.
Mergi mai departe fără să cauți siluete în spatele perdelei. Lumina rămâne acolo, suficientă pentru a face strada mai puțin pustie. Poți împărți o noapte cu oameni despre care nu știi nimic, dacă accepți că apropierea nu trebuie să fie urmată mereu de dezvăluire.
Leave a Reply