La o cină, toți se întorc spre medicul de la masă când discuția ajunge la o problemă economică. El are o părere, ca ceilalți, dar vocea lui primește altă greutate. Prestigiul unei profesii a trecut granița domeniului fără să îi ceară nimeni documente la intrare.
Priceperea într-un loc poate arăta disciplină și capacitate de învățare. Nu garantează însă cunoașterea problemelor din altă parte. Când confundăm aceste lucruri, folosim reputația ca pe o scurtătură: în loc să examinăm argumentul, îl sprijinim pe respectul câștigat pentru o activitate diferită.
Responsabilitatea aparține și celui ascultat. El poate accepta autoritatea împrumutată sau poate preciza că vorbește dintr-o cunoaștere limitată. Nu este obligat să tacă despre tot ce depășește profesia lui; este obligat, ca oricine, să nu lase titlul să țină locul dovezilor care îi lipsesc.
Conversația poate continua fără un arbitru permanent. Medicul poate întreba, economistul poate ezita, iar persoana fără diplomă în domeniu poate observa o contradicție reală. O identitate profesională bine așezată nu are nevoie să cucerească fiecare discuție. Ea poate oferi exact ce știe și poate rămâne curioasă în locurile unde reputația ajunge înaintea cunoașterii.
Leave a Reply