„Tu ești gelos”, spune partenerul, înainte să termini explicația. Poate a observat ceva adevărat. Totuși, felul în care a pus numele închide discuția: tot ce vei spune de acum poate fi citit ca dovadă a geloziei sau ca refuz de a o recunoaște.
Un nume poate lumina o trăire și poate deveni o capcană. Diferența ține de locul lăsat celui descris. Dacă el nu mai poate corecta nimic, cuvântul nu participă la înțelegere; funcționează ca un verdict. Intimitatea îl face mai greu de contestat, fiindcă vine de la cineva care te cunoaște.
Apropiații pot vedea lucruri pe care le evităm. Nu trebuie să îi lipsim de această posibilitate. Dar există o distanță între „mă întreb dacă te-ai simțit gelos” și „știu exact ce ai”. Prima formulare poate fi verificată împreună. A doua îi cere celuilalt doar să accepte interpretarea deja încheiată.
Poate că, după discuție, vei spune chiar tu că era gelozie. Recunoașterea va avea însă alt sens dacă ai ajuns la ea fără să fii împins într-un singur răspuns posibil. A fi cunoscut de cineva nu ar trebui să însemne că îți pierzi dreptul de a participa la descrierea propriei vieți.
Leave a Reply