Într-o comisie se discută ce va însemna „familie” în regulamentul unui ajutor. Conversația pare lexicală, dar de formulare depind persoane care vor primi sprijin și persoane care vor rămâne în afara lui. Definiția nu descrie doar o lume deja așezată; trasează o limită după care vor fi distribuite consecințe concrete.
O regulă are nevoie de termeni stabili. Dacă fiecare cuvânt ar însemna orice pentru oricine, aplicarea ar deveni arbitrară. Dar stabilitatea nu scutește definiția de justificare. Trebuie să putem întreba de ce au fost alese acele trăsături și dacă ele au legătură cu scopul ajutorului, nu doar cu o preferință familiară.
Dicționarul poate arăta utilizări, însă nu hotărăște singur ce este drept într-o procedură. A invoca sensul obișnuit poate ascunde tocmai alegerea politică și administrativă făcută acum. Mai multe descrieri pot fi lingvistic posibile; comisia răspunde pentru aceea pe care o transformă în condiție de acces și pentru excluderile pe care le produce.
Cei aflați la marginea definiției ar trebui să poată vorbi înainte ca formula să fie închisă. Nu orice obiecție va fi acceptată, dar consecințele trebuie cunoscute. Uneori, un cuvânt bine definit este acela care și-a suportat exemplele dificile, nu acela pe care oamenii de la masă l-au recunoscut imediat drept firesc.
Leave a Reply