Într-un mesaj intern, dispariția unor locuri de muncă este numită „reașezare a echipei”. Formularea sună aproape domestic, ca mutarea scaunelor înaintea unei cine. Pentru cei care își pierd venitul, însă, nimic nu a fost doar reașezat. Distanța dintre expresie și consecință cere să fie luată în serios.
Un limbaj atent poate evita cruzimea inutilă. Nimeni nu are nevoie ca o veste grea să fie comunicată brutal, doar pentru a demonstra sinceritatea celui care o transmite. Dar delicatețea ar trebui să protejeze persoana care primește vestea, nu confortul celui care hotărăște și vrea să pară neatins de hotărâre.
Eufemismul devine suspect când face imposibilă întrebarea potrivită. Dacă nu mai există concedieri, ci numai ajustări, cine mai poate întreba de ce au fost aleși acei oameni? Substantivul elegant îndepărtează acțiunea de autorul ei și transformă pierderea concretă într-un episod al unei administrări aparent naturale.
O comunicare decentă poate spune direct ce se întâmplă și poate rămâne omenoasă în aceeași propoziție. Va numi decizia, va explica motivele și va lăsa loc întrebărilor. Blândețea nu are nevoie să ascundă obiectul veștii. Uneori începe tocmai prin refuzul de a-l împacheta într-un cuvânt convenabil.
Leave a Reply