Primești bani pentru o nevoie urgentă, iar câteva săptămâni mai târziu apar pretenții pe care nimeni nu le-a pomenit la început. Ar trebui să mergi unde ți se spune, să accepți o opinie, să răspunzi imediat la telefon. Ajutorul trecut este adus în conversație ori de câte ori încerci să refuzi ceva.
Recunoștința poate face această situație greu de numit. Nu vrei să negi că sprijinul a contat. Dar a recunoaște binele concret nu înseamnă a acorda un drept nelimitat asupra vieții tale. Dacă termenii se schimbă după primire, generozitatea începe să fie folosită ca mijloc de control al unei relații.
Poți spune că ai fost ajutat și că nu accepți condițiile apărute ulterior. Cele două afirmații sunt compatibile. Nu este obligatoriu să îl declari complet rău pe celălalt pentru a pune o limită și nici să devii complet docil pentru a păstra adevărul ajutorului. O datorie materială clară, dacă există, poate fi discutată separat.
Mulțumirea nu ar trebui să fie un contract fără sfârșit, semnat în alb într-un moment dificil. Când poate fi rostită fără amenințarea retragerii afecțiunii sau siguranței, ea își recapătă sensul. Până atunci, dreptul de a spune nu rămâne întreg, chiar dacă vocea care îl spune tremură.
Leave a Reply