Pe calculator există un dosar numit după o carte care nu a fost scrisă. Înăuntru se află un capitol, câteva schițe și variante ale unei coperte. Titlul pare mai hotărât decât textul. De fiecare dată când deschizi dosarul, te întâmpină amploarea promisiunii inițiale.
Proiectele mari pot ascunde o confuzie între dorința de a face ceva și dorința de a fi cineva care a făcut acel lucru. Coperta se pregătește ușor fiindcă aparține imaginii finale. Al doilea capitol cere întoarcerea la muncă, unde imaginea încă nu ne poate ajuta.
Această deosebire nu face dorința vanitoasă sau inutilă. Imaginația rezultatului ne poate pune în mișcare. Dar dacă ea rămâne singura plăcere accesibilă, merită întrebat dacă forma aleasă este potrivită. Poate ai un eseu de scris, nu o carte; poate întrebarea s-a schimbat între timp.
Dosarul poate primi un nume mai modest. Un text scurt încheiat nu este neapărat ruina unei cărți mari. Poate fi lucrarea pe care materialul o cerea de la început, înainte să îi impui o dimensiune. Iar dacă rămâne într-adevăr o carte, următoarea pagină se va scrie mai ușor fără obligația de a semăna deja cu o copertă.
Leave a Reply