Doi oameni citesc în aceeași cameră și nu își spun nimic o vreme. Din când în când, unul schimbă poziția, celălalt întinde mâna spre cană. Nu împart cartea și nici gândurile. Împart posibilitatea de a fi absorbiți de lucruri diferite fără să se simtă abandonați unul de celălalt.
Apropierea este uneori confundată cu atenția continuă. Dacă nu mă privești, dacă nu îmi răspunzi, înseamnă că te îndepărtezi. Dar o relație poate oferi și odihna de a nu produce mereu semne ale legăturii. Prezența celuilalt rămâne accesibilă, chiar când nu se află în centrul fiecărui gest.
Această liniște nu trebuie presupusă din afară. Două persoane tăcute pot fi împăcate sau pot evita o discuție necesară. Diferența nu se vede în fotografie. Ea stă și în libertatea de a întrerupe lectura, de a cere ceva, de a primi un răspuns fără ostilitate sau teamă.
Unul ridică ochii și întreabă dacă mai este ceai. Celălalt răspunde, apoi amândoi revin la cărți. Nu s-a petrecut o conversație importantă. S-a verificat, aproape fără efort, că fiecare poate pleca pentru o vreme în atenția proprie și poate găsi încă pe cineva când se întoarce.
Leave a Reply