În sertar nu găsești scrisoarea despre care cineva spune că a fost trimisă. Lipsa ei te face să bănuiești că nu a existat. Dar sertarul conține numai o parte dintre hârtii, iar altele au fost mutate cu mult timp în urmă.
O absență spune ceva numai dacă știm unde și în ce condiții ar fi trebuit să găsim lucrul căutat. Un sertar incomplet nu poate mărturisi pentru întreaga casă. Tot astfel, o căutare grăbită nu are aceeași greutate ca una făcută acolo unde urma ar fi fost, în mod firesc, păstrată.
Aceasta nu înseamnă să inventăm la nesfârșit ascunzători pentru orice poveste convenabilă. Există un punct în care lipsa repetată a urmelor contează. Important este să nu pretindem de la ea nici mai mult, nici mai puțin decât permit împrejurările căutării. Îndoiala are nevoie și ea de proporții.
Poți spune că nu ai găsit scrisoarea fără să anunți imediat că nimeni nu a trimis-o. Apoi poți cerceta mai bine arhiva. Uneori sinceritatea stă în această diferență mică dintre rezultatul unei căutări și verdictul despre ceea ce ar fi putut exista.
Leave a Reply