Calendarul nu are nimic scris pentru duminică. Teoretic, aceasta era libertatea dorită toată săptămâna. Practic, dimineața începe cu neliniște: ziua trebuie folosită bine, odihna trebuie să merite, iar lipsa obligațiilor se umple repede de obligația de a te bucura fără nicio ezitare.
Când hotărăsc alții, poți protesta împotriva programului. Când timpul îți aparține, nemulțumirea nu mai găsește atât de ușor un destinatar. Alegerea capătă o greutate disproporționată. O plimbare modestă pare insuficientă în fața tuturor plimbărilor posibile și a tuturor lucrurilor pe care le-ai putea începe.
Dar o zi liberă nu este un examen de libertate. Faptul că poți alege nu te obligă să descoperi varianta supremă a după-amiezii. Posibilitățile există pentru a fi locuite pe rând, nu pentru a fi păstrate intacte prin refuzul de a începe ceva anume.
Poți face cafea și abia apoi să decizi dacă ieși. Această hotărâre mică nu irosește ziua; îi dă un început suportabil. La sfârșit va fi rămas, inevitabil, mult netrăit. Libertatea unei duminici include și îngăduința de a nu o transforma în toate duminicile pe care ți le imaginezi.
Leave a Reply