O glumă tradusă cuvânt cu cuvânt produce tăcere. Toate obiectele au rămas la locul lor, acțiunea este aceeași, iar ultima replică pare corectă. Lipsește însă tocmai lucrul pentru care povestea fusese spusă. Fidelitatea față de cuvinte a pierdut întâlnirea pe care cuvintele trebuiau să o facă posibilă.
Traducătorul poate schimba replica pentru a recupera efectul, dar atunci apare bănuiala că a intervenit prea mult. Între păstrarea formei și păstrarea rostului există uneori un conflict adevărat. Nu orice alegere are o soluție curată, în care nimic să nu fie sacrificat și nimeni să nu observe schimbarea.
Contează ce promite traducerea. Dacă ne arată mecanismul unei glume străine, explicația poate fi mai cinstită decât inventarea unui râs local. Dacă pregătește o scenă de teatru, ritmul și reacția publicului au altă greutate. Aceeași propoziție poate cere tratamente diferite fără ca toate să fie arbitrare.
A traduce înseamnă uneori să alegi ce fel de pierdere poți justifica. Nu este o scuză pentru neglijență, ci o răspundere mai precisă decât pretenția de a nu schimba nimic. Gluma nereușită ne lasă să vedem munca pe care râsul firesc o ascunde de obicei foarte bine.
Leave a Reply