Înainte de primul cuvânt

Să ne imaginăm pe cineva care are ceva de spus și nu găsește încă un cuvânt. Ridică mâna, scoate un sunet, încearcă să atragă privirea altuia. Scena este o imagine filosofică a nevoii de comunicare, nu o reconstrucție istorică a originii limbajului.

Privit astfel, cuvântul poate fi o punte. Între ceea ce trăiesc și ceea ce celălalt înțelege există o distanță; vorbirea nu o șterge de la sine. Avem nevoie de întrebare, de ascultare și uneori de o nouă încercare.

Metafora punții are însă o limită: sensul nu stă doar într-o experiență privată pe care o transportăm. Cuvintele au întrebuințări comune, iar întâlnirea cu răspunsul celuilalt poate schimba chiar lucrul pe care credeam că vrem să îl spunem.

Înainte să vorbești, poți sta o clipă cu nevoia care te împinge să vorbești. Apoi lasă loc și răspunsului. Uneori aflăm ce voiam să spunem tocmai fiindcă altcineva ne-a auzit altfel decât ne așteptam.