Pe calendar ai încercuit o zi de luni. Până atunci vei termina lucrurile vechi, vei cumpăra ce lipsește și vei dormi mai bine. Începutul are acum o dată, ceea ce îi dă aparența unei decizii deja luate. Seara de duminică poate trece liniștită.
Apoi lunea vine cu aceeași chiuvetă plină și cu o durere de cap. Te simți înșelat, deși ziua nu promisese nimic. Ai cerut calendarului să facă o despărțire pe care încă nu ai făcut-o tu: să separe omul care amână de omul care începe.
Un reper ales ne poate ajuta. Problema apare când îi cerem să ne ofere și dispoziția potrivită, și siguranța rezultatului. Atunci nu mai pregătim începutul, ci îi construim condiții atât de curate încât nicio dimineață adevărată nu le poate îndeplini.
Poți începe marți, cu lucrurile vechi neterminate. Primul gest va semăna probabil mai mult cu o încercare stângace decât cu o viață nouă. Tocmai această asemănare îl face credibil. Lunea încercuită poate rămâne pe perete, ca amintire a unei dorințe, fără să fie granița dincolo de care îți interzici să treci.
Leave a Reply