Un nasture cade pe podea chiar înainte să pleci. Îl ridici, îl pui pe comodă și alegi altă cămașă. Timp de câteva zile, nasturele așteaptă acolo ca o treabă prea mică pentru program, dar suficient de vizibilă încât să reapară în minte la fiecare trecere.
Obiectele stricate introduc întreruperi în felul nostru de a folosi lumea. Cât timp funcționează, par să ni se ofere fără condiții. Când cedează un fir, apare munca de întreținere pe care confortul o ascundea. Cineva trebuie să își ia câteva minute, să găsească acul, să coasă.
Reparația poate fi economică sau sentimentală, dar are și un sens mai simplu: refuzul de a trata orice defect drept sfârșit. Asta nu înseamnă că totul trebuie reparat. Unele lucruri costă prea mult, altele nu mai pot fi folosite fără risc ori fără efort disproporționat.
Nasturele acesta poate fi cusut. După câteva împunsături, cămașa reintră în viața zilelor obișnuite. Nu s-a întâmplat o renaștere. Ai prelungit folosirea unui lucru printr-o intervenție modestă și ai văzut, pentru câteva minute, că lumea locuibilă cere și mâini care o întrețin, nu numai mâini care iau.
Leave a Reply