Te întreabă cine ești, iar tu răspunzi cu un nume. Spui numele și crezi că ai spus ceva despre tine. Dar numele nu spune cine ești; spune doar cum te cheamă. E o etichetă pe un borcan gol, așteptând ca tu să-l umpli.
Ai strâns de-a lungul anilor multe nume: fiul, elevul, prietenul, colegul, tatăl. Fiecare rol e un nume nou, o căsuță în care intri și ieși. Dar niciunul dintre ele nu te conține pe tot. Toate împreună sunt încă prea puțin.
Întrebarea „cine ești?” nu cere un nume. Cere un „de ce”. Cere nu eticheta, ci ființa din spatele ei. Când răspunzi doar cu numele, ai ocolit întrebarea fără s-o atingi.
Așa că data viitoare când cineva te întreabă cine ești, încearcă să taci înainte de a rosti numele. În tăcerea aceea, sub etichete, stă răspunsul care nu se lasă numit — și care, tocmai de aceea, e al tău.
Lasă un răspuns