Pe scenă este chemat un singur om, deși proiectul a crescut din munca unei echipe. El știe cine a stat peste program, cine a observat eroarea și cine a găsit soluția decisivă. În lumina aceea scurtă, mulțumirea poate deveni fie o formulă, fie o restituire exactă.
Recunoașterea publică preferă adesea un chip și un nume. O poveste cu un erou se ține minte mai ușor decât o rețea de contribuții. Dar ușurința povestirii nu ar trebui confundată cu adevărul muncii, mai ales când vizibilitatea de azi hotărăște oportunitățile de mâine.
A împărți meritul nu înseamnă a pretinde că toate contribuțiile au fost egale. Înseamnă a le descrie cu grijă, fără să folosești rolul de reprezentant ca pe un drept de proprietate. Poți primi un premiu în numele unei echipe fără să devii retrospectiv autorul tuturor ideilor ei.
Microfonul rămâne deschis doar câteva minute. Ajung pentru câteva nume și pentru ceea ce a făcut fiecare, nu doar pentru o mulțumire către „toți cei implicați”. Când succesul este povestit corect, ceilalți nu apar ca decorul generozității tale. Își primesc locul propriu în întâmplarea la care au lucrat alături de tine.
Leave a Reply