Cineva îți cere să povestești cum ai reușit. Începi cu munca, apoi îți amintești o ușă deschisă de un cunoscut și anul în care ai putut trăi fără chirie. Eziți să le menționezi, de parcă aceste împrejurări ar șterge serile în care ai lucrat până târziu.
Meritul și norocul pot încăpea în aceeași poveste. Efortul tău a fost real, dar condițiile în care a devenit posibil nu au fost create toate de tine. Recunoașterea lor nu cere modestie teatrală; cere doar să nu prezinți un drum sprijinit drept o pornire din nimic.
Felul în care ne explicăm succesul schimbă felul în care îi judecăm pe cei care nu au reușit. Dacă ștergem ajutorul primit, dificultatea lor va părea exclusiv lipsă de voință. Biografia cosmetizată poate deveni astfel o măsură nedreaptă aplicată altora, sub forma unui sfat aparent încurajator.
Poți spune unde ai muncit și unde ai fost ajutat, fără să scazi exactitatea niciuneia dintre afirmații. O poveste astfel spusă este poate mai puțin eroică, dar mai folositoare. Ea arată ce poate face omul și ce condiții ar trebui oferite și altora pentru ca efortul lor să aibă unde ajunge.
Leave a Reply