În ultima zi a anului, o listă veche reapare între paginile agendei. Unele lucruri sunt bifate, altele nici nu mai au sens. Citind-o, întâlnești o persoană care anticipa lunile următoare cu informațiile de atunci. Persoana aceea erai tu, dar nu știa ce urma să afli.
Bilanțurile devin nedrepte când judecă planul vechi ca și cum ar fi fost făcut cu experiența de acum. Îi reproșăm că nu a prevăzut întârzieri, schimbări și dorințe noi. Uităm că o listă este un instrument al orientării, nu o profeție a cărei neîmplinire cere vinovați.
Există angajamente pe care trebuie să le revedem serios, mai ales dacă alții s-au bazat pe ele. Restul poate fi cercetat cu mai multă libertate. Un obiectiv dispărut nu este întotdeauna o restanță. Uneori arată că am înțeles ceva și am încetat să mai urmărim o direcție nepotrivită.
Între lista veche și pagina nouă poate rămâne un spațiu fără promisiuni. În el notezi ce s-a schimbat, înainte să stabilești ce urmează. Anul nu are nevoie de o sentință unică, bun sau ratat. A avut luni diferite, iar omul care deschide acum agenda poate să le recunoască fără să le înghesuie pe toate într-o singură notă.
Leave a Reply