Un plan început împreună rămâne pe masa unuia singur după ce celălalt se retrage. Materialele sunt cumpărate, schițele au două scrisuri. Continuarea pare loialitate, abandonul pare trădare, iar între aceste cuvinte mari nu se mai aude întrebarea simplă dacă proiectul mai este dorit.
Când o muncă a avut martori și promisiuni comune, ea adună sens din relația care a pornit-o. Schimbarea relației schimbă inevitabil și munca. Nu este suficient să spunem că planul a rămas identic pe hârtie; omul care trebuie să îl ducă mai departe lucrează acum în alte condiții.
Merită separate obligațiile concrete de fidelitatea imaginară. Dacă există datorii, ele trebuie lămurite. Dacă există obiecte împrumutate, trebuie înapoiate. Dar după această clarificare poate rămâne o libertate pe care vinovăția o ascundea: proiectul se poate micșora, transforma sau încheia fără rezultatul prevăzut inițial de cei doi.
Schițele pot fi recitite cu un creion nou în mână. Unele linii vor rămâne, altele vor fi șterse. Continuarea onestă nu trebuie să mimeze prezența celui plecat. Iar dacă hotărăști să te oprești, poți păstra ce a fost bun în timpul lucrului fără să construiești un obiect întreg numai pentru a evita recunoașterea faptului că îl construiești acum singur.
Leave a Reply