Înainte de culcare, casa rămâne puțin neterminată. O carte este deschisă, un pahar stă pe masă, iar o scrisoare trebuie trimisă mâine. Ai putea continua încă o oră. Știi însă că și după acea oră s-ar găsi un alt lucru mic de pus la loc.
Există o liniște pe care o cerem încheierii tuturor treburilor. Ea presupune că lumea va putea fi adusă, măcar pentru o noapte, într-o stare fără rest. Dar viața folosită produce necontenit ceva de continuat. Cana spălată va fi umplută, patul făcut va fi desfăcut, scrisoarea va primi poate un răspuns.
Această continuitate nu ne scutește de responsabilitate. Ne poate însă ajuta să alegem ce trebuie încheiat astăzi și ce poate rămâne deschis fără rău. Odihna nu este premiul unei ordini absolute. Este una dintre condițiile în care vom putea răspunde mâine lucrurilor lăsate în grija noastră.
Stingi lumina după ce verifici ce era necesar. Cartea rămâne la pagina ei, fără să te acuze. Într-o viață limitată, nu vom putea închide toate cercurile înainte să plecăm și nici toate sarcinile înainte să dormim. Seara aceasta oferă o încercare mică a acceptării: să lași un lucru neîncheiat, cunoscându-i locul, și să mergi totuși la culcare.
Leave a Reply