În fața unei uși întredeschise, corpul așteaptă uneori înaintea gândului. Dincolo se aud farfurii, cineva mută un scaun. Ai fost invitat, totuși nu intri imediat. Spațiul acela aparține deja unor oameni, iar sosirea ta îi va schimba, oricât de puțin, alcătuirea.
A intra undeva înseamnă mai mult decât a ocupa o suprafață liberă. Aduci un ritm, o dispoziție, poate o nevoie pe care încă nu ai spus-o. Ceilalți trebuie să facă loc, chiar dacă locul este oferit cu bucurie și fără niciun efort vizibil.
Ezitarea aceasta nu trebuie confundată cu neîncrederea în dreptul de a exista. Ea poate fi atenția cu care recunoști că dreptul tău întâlnește alte drepturi. Nici timiditatea fără sfârșit, nici intrarea zgomotoasă nu sunt singurele feluri de a trece un prag.
Poți bate ușor și apoi intra, fără să îți ceri scuze pentru întreaga persoană. Camera va deveni puțin alta. Dacă observi această schimbare, poate vei învăța să fii o prezență care participă, în locul uneia care cere spațiului să uite pe cine adăpostea înainte.
Leave a Reply