La masă apare un musafir în plus. Gazda aduce un scaun din bucătărie, altfel decât celelalte, și strânge puțin farfuriile. Nimeni nu ține un discurs despre primire. Totuși, în mișcarea aceea se decide dacă noul venit va fi un inconvenient sau un om așteptat.
Ospitalitatea începe adesea înaintea confortului. Nu avem întotdeauna camera potrivită, meniul suficient ori seara liberă. Avem însă puterea de a nu transforma fiecare lipsă într-o vină a celui sosit. O masă imperfectă poate primi mai bine decât una la care oaspetele se teme să atingă ceva.
A face loc nu înseamnă să ascunzi orice limită. Poți spune că mâncarea trebuie împărțită sau că dimineață pleci devreme. Limita rostită simplu lasă întâlnirea să existe. Nemulțumirea ascunsă sub politețe îl obligă pe musafir să ghicească mereu cât deranjează.
Cel care se așază pe scaunul diferit nu are nevoie să fie centrul serii. Îi ajunge să nu se simtă o eroare de organizare. Poate că recunoștința lui va rămâne legată tocmai de acest amănunt: cineva a schimbat puțin ordinea casei, iar lumea nu s-a stricat.
Leave a Reply