Termenul care expiră

O notificare spune că răspunsul trebuie trimis într-un „termen rezonabil”. Cel care o primește nu știe dacă are două zile sau două săptămâni. Expresia pare flexibilă și omenoasă, dar lasă o putere importantă celui care va hotărî ulterior ce anume ar fi trebuit considerat rezonabil de la început.

Uneori, regulile au nevoie de termeni deschiși. Nu fiecare situație poate fi prevăzută, iar precizia rigidă poate produce nedreptăți. Totuși, libertatea de interpretare trebuie împărțită cu grijă. Dacă o parte stabilește sensul abia după ce cealaltă a acționat, incertitudinea devine un avantaj unilateral, ascuns într-un adjectiv aparent echilibrat.

Ar ajuta un reper, un exemplu sau posibilitatea de a cere o confirmare fără costuri. Nu eliminăm judecata, dar îi arătăm marginile. O regulă accesibilă permite persoanei să își orienteze acțiunile înainte de evaluare. Altfel, ea seamănă cu o probă în care răspunsurile corecte sunt stabilite numai după predarea lucrării.

Cuvintele flexibile merită citite și prin întrebarea despre cine suportă riscul lor. „Rezonabil”, „adecvat”, „la timp” pot proteja particularitatea unui caz sau pot ascunde arbitrariul. Diferența apare în disponibilitatea autorității de a explica anticipat criteriul și de a accepta că propria interpretare poate fi, la rândul ei, discutată.