După o după-amiază fără rezultat vizibil, cineva spune că a „irosit” timpul. Verbul așază orele lângă bani și materiale consumabile. În această descriere, fiecare interval trebuie să producă ceva care să îi justifice dispariția, iar odihna ajunge să fie apărată doar prin munca mai eficientă de mâine.
Metafora economică este folositoare când planificăm o sarcină sau respectăm timpul altuia. Orele unei întâlniri pot fi folosite prost, iar întârzierea are consecințe. Dar aceeași măsură, aplicată fără oprire, ne poate face să tratăm o plimbare ca pe o investiție nereușită și o conversație ca pe un cost greu de explicat.
Diferența nu este între activitate valoroasă și lene, ci între felurile în care ceva poate avea valoare. Unele lucruri pregătesc un rezultat ulterior. Altele își au rostul chiar în faptul că sunt trăite. Dacă cerem oricărei bucurii o rentabilitate, schimbăm condițiile în care ea mai poate fi recunoscută drept bucurie.
Poate că într-o seară nu am economisit nimic și nu am câștigat nimic. Am stat la masă cu cineva, iar masa s-a terminat. A descrie acele ore fără contabilitate nu le face lipsite de măsură; le lasă să aibă o măsură pe care vocabularul cheltuielii nu o poate cuprinde singur.
Leave a Reply