La începutul unei crize, un director le spune angajaților că se află cu toții în aceeași barcă. Imaginea cere solidaritate și poate exprima o dependență reală. Totuși, în sală există oameni care își pot pierde locuința după câteva luni fără venit și oameni care își pot permite să plece imediat.
Barca comună ascunde ușor diferențele dintre locuri. Cine ține cârma, cine poate coborî și cine a hotărât direcția? Dacă metafora nu lasă aceste întrebări să fie puse, ea nu descrie doar o legătură. Cere celor mai expuși să își reducă pretențiile în numele unei egalități pe care situația nu o oferă.
Ar fi greșit să credem că interesele comune sunt mereu o ficțiune. Un proiect poate depinde de cooperare, iar o pierdere poate afecta pe toată lumea. Dar faptul că există o primejdie comună nu spune încă nimic despre împărțirea ei. Solidaritatea are nevoie de această precizare ca să nu devină doar ascultare.
Înainte de a cere același efort, putem numi costurile diferite. Poate atunci imaginea bărcii se schimbă și devine mai puțin comodă pentru cel care o rostește. O metaforă merită încredere când suportă întrebările despre lumea pe care o rezumă, nu când îi face pe cei care întreabă să pară vinovați de dezbinare.
Leave a Reply