În atelier, noul coleg întreabă de ce o operație se face într-un anumit fel. Te pregătești să îi spui că așa ai învățat și tu. Apoi observi că nu îți mai amintești motivul. Întrebarea lui simplă a atins o rutină pe care vechimea o făcuse aproape invizibilă.
Când o meserie devine parte din identitatea noastră, critica unei metode poate suna ca o contestare a întregii persoane. Apărăm procedura înainte să o examinăm, fiindcă am practicat-o ani la rând. Timpul investit îi dă greutate afectivă, dar nu îi garantează automat justețea.
Ucenicul nu are dreptate doar fiindcă vine din afară, iar maestrul nu greșește doar fiindcă păstrează o tradiție. Întâlnirea devine folositoare când experiența poate oferi motive și noutatea acceptă verificarea. În locul competiției dintre vârste, apare atunci o cercetare comună a lucrului care trebuie făcut.
Poți spune că vei căuta explicația și poți relua operația împreună cu el. Poate vechea metodă va rămâne, de data aceasta înțeleasă mai bine. Poate o veți schimba. În ambele situații, autoritatea ta poate crește prin faptul că nu ai cerut supunere acolo unde un om încerca, încă stângaci, să priceapă meseria.
Leave a Reply