În curtea unei case vechi, coroana copacului depășește acoperișul. Cei care stau acum la umbră nu l-au plantat și poate nu cunosc numele persoanei care a făcut-o. Între mâna care a săpat groapa și scaunul așezat astăzi s-au adunat ani pe care nimeni nu îi poate restitui.
Unele daruri ajung la destinatari necunoscuți. Nu sunt trimise cu o adresă exactă, ci lăsate într-un loc și într-un viitor. Cel care plantează nu poate controla cine va beneficia, iar această nesiguranță face gestul diferit de o investiție care își urmărește atent câștigul personal.
A primi moștenirea nu înseamnă să înghețăm curtea. Copacul poate avea nevoie de îngrijire, iar locul de schimbări. Recunoștința nu confundă păstrarea cu nemișcarea: încearcă să înțeleagă ce anume susține binele primit și ce îl pune în pericol, dincolo de aspectul familiar al lucrurilor vechi.
Poate că răspunsul potrivit va fi plantarea altui pom, într-un loc unde nu vom apuca să stăm mult. Nu pentru a închide o datorie, ci fiindcă am cunoscut deja ce înseamnă să ne odihnim într-o umbră pregătită de cineva care nu ne putea cunoaște.
Leave a Reply