Înainte să treacă mașinile, o stradă acoperită de zăpadă pare pentru câteva minute străină. Marginile obiectelor s-au schimbat, zgomotele sunt altele, iar locul cunoscut poate fi privit fără graba recunoașterii. Te oprești, deși știi că peste puțin timp vei avea de curățat și de ocolit bălți.
Această frumusețe nu este egal distribuită. Pentru cine nu are adăpost, aceeași dimineață poate însemna pericol. A observa asta nu ne obligă să negăm ce vedem, dar ne împiedică să numim vremea un dar simplu, adresat tuturor în același fel și primit cu aceeași ușurință.
Recunoștința poate include conștiința poziției din care privim. Ne bucurăm de zăpadă de la o fereastră încălzită; căldura camerei face parte din bucurie, chiar dacă nu apare în fotografie. O asemenea precizare nu strică experiența. O face mai puțin grăbită să vorbească în numele tuturor celor aflați afară.
Putem păstra frumusețea dimineții și putem răspunde unei nevoi concrete din jur. Nu trebuie să alegem între sensibilitate și grijă. Zăpada rămâne frumoasă, dar mulțumirea pentru ceea ce vedem devine mai cinstită când ține minte și locul sigur din care ne permitem să o privim.
Leave a Reply