Un coleg îți spune că se vorbește despre tine. Nu precizează cine a început, iar povestea conține un detaliu adevărat așezat lângă două presupuneri. Dintr-odată, ai impresia că circulă prin birou o versiune a ta care intră în camere înainte să ajungi tu.
Reputația are această ciudățenie: ne privește intim, dar este alcătuită în mare parte din conversații la care lipsim. Putem influența ceea ce facem, nu și toate legăturile pe care ceilalți le construiesc între faptele noastre. De aici vine o neputință greu de tolerat.
A corecta o informație falsă este altceva decât a încerca să controlezi fiecare impresie. Prima acțiune apără adevărul și uneori mijloacele de trai. A doua poate consuma viața fără să ofere siguranță, fiindcă orice explicație poate primi la rândul ei o interpretare nouă.
Rămâne de ales unde merită să vorbești limpede și unde e nevoie să lași povestea să nu îți aparțină. Alegerea nu este comodă și nici infailibilă. Dar a păstra câțiva interlocutori capabili să întrebe înainte să judece poate conta mai mult decât o imagine impecabilă în toate camerele.
Leave a Reply