Cineva vine să stea cu un om aflat într-o perioadă grea și nu aduce o explicație pentru tot ce s-a întâmplat. Pune apa la fiert, ascultă și acceptă pauzele. La plecare, situația nu este rezolvată. Totuși, după-amiaza nu a fost petrecută numai în singurătate și așteptare.
Când ținem minte ajutorul primit, căutăm uneori intervenția decisivă. O conversație fără rezultat vizibil pare prea puțin. Dar prezența poate avea un rost care nu se măsoară prin rezolvare: lasă omului posibilitatea de a nu susține singur, pentru câteva ore, întreaga greutate a unei întâmplări dificile.
A fi recunoscător pentru vizită nu înseamnă a declara suferința folositoare. Nu trebuie să mulțumim împrejurării care a făcut ajutorul necesar. Putem regreta cu totul ceea ce s-a petrecut și putem prețui persoana care a venit, fără să legăm cele două într-o lecție despre binele ascuns obligatoriu în orice rău.
Poate că mai târziu va rămâne în amintire doar ceainicul și felul în care o tăcere nu a fost grăbită. Este destul pentru a spune mulțumesc. Omul care a stat aproape nu trebuie transformat în salvator ca să îi fie recunoscut locul foarte real pe care l-a avut în acea zi.
Leave a Reply