Predai legitimația și cobori scările clădirii în care ai lucrat ani întregi. La ieșire, ușa se închide la fel ca în orice seară. Diferența este că mâine nu vei veni. Locul nu face niciun gest special care să confirme amploarea acestui fapt pentru tine.
Ritualurile de încheiere încearcă să potrivească lumea din afară cu schimbarea dinăuntru. O cafea împreună, câteva cuvinte, un sertar golit pot ajuta. Totuși, niciun ritual nu poate aduna perfect anii într-un moment. Unele lucruri importante vor fi simțite abia mai târziu, când vei căuta automat aceeași rută.
Poți pleca bucuros și poți regreta în același timp. Mulțumirea pentru o etapă nu obligă la rămânere, iar ușurarea nu dovedește că toți anii au fost răi. Un sfârșit poate conține judecăți diferite despre aceeași perioadă fără ca una dintre ele să fie neapărat falsă.
În prima dimineață liberă, poate te vei trezi la ora veche. Corpul continuă o vreme programul pe care hotărârea l-a încheiat. Îi poți da timp să afle schimbarea. Plecarea s-a petrecut ieri la ușă, dar desprinderea se va distribui în multe gesturi mici, până când drumul spre clădire va deveni, pur și simplu, unul dintre drumurile posibile.
Leave a Reply