Există întrebări pe care le poți pune altcuiva, și există întrebări pe care numai tu le poți pune. „De ce?” aparține celei de-a doua categorii, și nu pentru că ar fi secret, ci pentru că este al tău în mod ireductibil.
Nimeni nu poate spune „de ce” în locul tău. Dacă altcineva încearcă, spune de fapt un alt „de ce” — al lui, nu al tău. Întrebarea ta nu este transferabilă, pentru că ea nu este o formulă, ci un loc din care vorbești.
Asta face ca „de ce” să fie, în același timp, cel mai singuratic și cel mai intim lucru pe care îl avem. Singuratic, pentru că nu-l poate duce nimeni în locul nostru. Intim, pentru că este singurul lucru din noi care nu poate fi scris de mâna altuia.
Și poate că tocmai această singurătate este semnul că „de ce” este real: ceea ce se poate împărtăși pe de-a-ntregul nu mai este pe de-a-ntregul al tău.
Lasă un răspuns