Ne învață că a ști e putere, iar a nu ști e rușine. Adunăm răspunsuri ca să nu fim prinși fără ele. Dar există o știință a neștiinței, mai veche decât orice enciclopedie: să știi ce nu știi.
Cine crede că știe totul a încetat să mai întrebe. Iar cine a încetat să întrebe a încetat să cunoască, chiar dacă memorează în continuare. Cunoașterea vie nu e un depozit de răspunsuri, ci o întrebare care se deschide.
A recunoaște „nu știu” nu e slăbiciune. E condiția oricărui început. Tot ce ai învățat vreodată a început cu un „nu știu” rostit sincer, nu cu un răspuns prefabricat.
Deci nu te teme de golul dinaintea răspunsului. Golul acela nu e vid — e spațiul în care răspunsul poate încăpea. A nu ști e poarta. A ști e doar prima cameră.
Lasă un răspuns