Păstrezi cheia unei case în care nu mai locuiește familia ta. Știi că poate nici nu mai deschide ușa, fiindcă noul proprietar a schimbat încuietoarea. Totuși, când o găsești în sertar, metalul rece are pentru o clipă precizia unui loc în care ai putea reveni.
Obiectul păstrează o permisiune expirată. Cândva puteai intra fără să anunți, puteai aprinde lumina și bea apă dintr-un pahar cunoscut. Acum ai putea cel mult să bați. Diferența arată că acasă nu era numai o clădire, ci și felul în care prezența ta nu cerea justificare.
Poți duce dorul acestei libertăți fără să negi motivele plecării. Unele case au oferit adăpost și au avut reguli greu de suportat. Amintirea nu trebuie curățată într-o singură direcție. Dorul după bucătărie nu te obligă să dorești înapoi fiecare conversație purtată în ea.
Cheia poate rămâne în sertar. Nu este nevoie să o arunci ca să dovedești că ai mers mai departe, nici să îi ceri să deschidă prezentul. Poate păstra măsura unei apartenențe de atunci, în timp ce înveți unde și lângă cine poți intra astăzi fără să te micșorezi.
Leave a Reply