La oglindă, dimineața, recunoști o ridă pe care până ieri o considerai o umbră. Nu te tulbură numai schimbarea pielii. Te tulbură nepotrivirea dintre chipul întâlnit acolo și vârsta din care continui să îți vorbești în gând, fără să o fi actualizat.
Imaginea lăuntrică poate rămâne mult timp legată de o perioadă în care te-ai simțit pentru prima dată tu însuți. Restul anilor se adaugă în acte, în fotografii și în reacțiile necunoscuților. Înăuntru, aceeași persoană pare să aștepte o explicație pentru toate aceste dovezi.
Nu trebuie să alegi între a nega schimbarea și a te reduce la ea. Chipul actual nu îl invalidează pe cel vechi, iar senzația continuității nu oprește timpul. Identitatea suportă această nepotrivire mai bine dacă nu îi cerem să producă în fiecare dimineață o imagine perfect sincronizată.
Te speli pe față și începi ziua. Ridurile nu trebuie transformate în medalii, după cum nici ascunse ca niște greșeli morale. Poți învăța treptat chipul care te însoțește acum, păstrând în felul de a privi și ceva din omul care nu se vede imediat în oglindă.
Leave a Reply