Ușa se închide după ultimul musafir și încăperea pare neașteptat de mare. Paharele sunt încă pe masă, scaunele nu s-au mișcat, dar vocile care le legau au dispărut. Tăcerea aceasta nu seamănă cu tăcerea de dimineață; are în ea forma conversațiilor care tocmai s-au încheiat.
Poți simți ușurare și lipsă în același timp. Ai vrut să rămâi singur, iar acum ai mai păstra pe cineva câteva minute. Sentimentele nu se anulează reciproc. Întâlnirea a cerut energie și a adus ceva ce ordinea obișnuită a camerei nu poate păstra integral după plecare.
Solitudinea nu este mereu o stare separată de relații. Uneori este felul în care relațiile continuă în absență, când o replică îți revine sau când observi că cineva a împins farfuria spre margine. A rămâne singur poate însemna și a lăsa întâlnirea să se așeze fără alte răspunsuri.
Speli câteva pahare și le lași pe celelalte pentru dimineață. Nu trebuie să prelungești seara printr-un mesaj imediat, nici să o ștergi făcând ordine cu grabă. Camera poate păstra o vreme această schimbare de ritm, până când liniștea începe iar să fie a ta.
Leave a Reply