„Ești supărat pe mine?” întrebi, iar celălalt spune că nu, doar are mult de lucru. După câteva minute revii cu aceeași întrebare, puțin schimbată. Răspunsul nu te liniștește fiindcă nu îi verifici numai adevărul; îi ceri să înlăture o teamă care reapare imediat.
Repetarea poate deveni un cerc în care orice răspuns este provizoriu. Cel întrebat simte că nu are cuvinte suficient de convingătoare și devine iritat. Iritarea lui pare apoi să confirme îngrijorarea inițială. O conversație pornită pentru apropiere ajunge să producă tocmai distanța de care ne temeam.
Nu înseamnă că trebuie să tăcem despre neliniște sau să credem orice răspuns în orice împrejurare. Dar putem distinge între nevoia de informație și nevoia de reasigurare. „Știu ce mi-ai spus, totuși mă simt nesigur” descrie mai cinstit situația decât încă o încercare de a obține același verdict.
Atunci puteți vorbi despre ce ar ajuta concret, fără ca unul să fie interogat la nesfârșit. Poate stabiliți un moment pentru voi după lucru. Poate nu se rezolvă imediat nimic. Totuși, întrebarea nu mai cere imposibilul: ca o singură propoziție rostită de altcineva să garanteze pentru totdeauna că între voi nu va apărea nicio schimbare.
Leave a Reply