Un coleg îți oferă un cadou personal după ce ai spus că nu dorești o apropiere. Îl numește un simplu gest frumos și pare rănit când eziți. Obiectul este mic, dar primirea lui ar putea fi citită ca o ușă redeschisă, împotriva lucrului pe care tocmai l-ai lămurit.
Darurile nu vin toate într-un spațiu neutru. Unele prelungesc o conversație, insistă asupra unei cereri sau caută să îndulcească un refuz până când acesta nu mai poate fi recunoscut. A judeca gestul numai după preț ori după declarația celui care oferă înseamnă a ignora relația în care apare.
Nu suntem obligați să acceptăm pentru a proteja imaginea de generozitate a altcuiva. Refuzul poate fi scurt și politicos, fără justificări pe care celălalt să le poată negocia una câte una. Respectul pentru persoană nu cere să facem loc oricărui obiect trimis în numele ei.
Dacă darul este într-adevăr liber, trebuie să suporte și libertatea de a nu fi primit. Poate cel care l-a adus va fi dezamăgit; dezamăgirea nu este automat o nedreptate. Uneori cel mai cinstit lucru pe care îl putem păstra între două persoane este tocmai limita pe care o panglică frumoasă încerca să o facă neclară.
Leave a Reply