Clipa în care nimic nu lipsește

Trăim adesea cu sentimentul că ceva lipsește. Lipsesc bani, timp, cuvinte, oameni. Lipsa devine fundalul pe care se proiectează zilele. Dar uneori, rar, fundalul tace.

E o clipă fără dorință și fără regret. Nu pentru că ai tot ce vrei, ci pentru că, o clipă, nu vrei nimic în plus. Nimic nu lipsește, nu fiindcă lumea s-a umplut, ci fiindcă măsurătoarea s-a oprit.

Nu putem garanta apariția acestei stări. Uneori, o pauză de la comparații îi poate face loc; alteori ea nu vine. Putem favoriza o atenție mai liniștită, dar nu o putem comanda ca pe un rezultat.

Când o simți, nu te grăbi s-o numești sau s-o păstrezi. Numele și păstrarea o pot micșora. Dacă nu vine, absența ei nu dovedește că ai ratat prezentul. O clipă de plinătate este un dar al atenției, nu o obligație de îndeplinit.